
Această fotografie nu arată un bombardament recent în Yemen, este din 2015
- Acest articol este mai vechi de un an.
- Publicat pe 23 Martie 2022, la 12:36
- Actualizat pe 4 Aprilie 2022, la 14:55
- 11 minute de citit
- De: AFP Greece, AFP Romania
Copyright © AFP 2017-2025. Orice utilizare comercială a acestui conținut necesită un abonament. Faceți clic aici pentru a afla mai multe informații.
„O poză din Yemen de ieri. Cel de-al aproximativ 24.000 atac aerian al coaliției din Arabia Saudită (SUA, Marea Britanie, Franța, Belgia), care a început în 2014”, spune descrierea unei imagini care arată o explozie masivă, postată pe Facebook pe 15 martie (aici, aici, aici) și pe 16 martie 2022 (aici, aici, aici).
Aceeași imagine a fost postată mai devreme, pe 3 martie 2022 (aici), de către utilizatorii de Facebook din Grecia și s-a răspândit ulterior și în alte limbi, cum ar fi în maghiară sau bulgară cu afirmații similare.

Cu toate acestea, AFP a constatat că afirmația potrivit căreia imaginea a fost realizată în martie 2022 este falsă. Deși fotografia arată o explozie în Sana'a, capitala Yemenului, aceasta nu este recentă. Evenimentul datează de fapt din aprilie 2015 și a fost relatat pe larg la acea vreme de presă (aici, aici, aici).
O imagine veche cel puțin din 2015
O căutare inversă a imaginii a condus AFP la această postare din 20 aprilie 2015 de pe Twitter, ceea ce înseamnă că această fotografie a unei explozii a fost distribuită online de mai bine de șase ani. În urma unei căutări pe Google cu privire la un atentat cu bombă care a avut loc pe 20 aprilie 2015 în Sana'a, departamentul de fact-checking al AFP a găsit un articol publicat de ziarul francez Le Monde care citează agențiile de presă AP și Reuters. Potrivit acestuia, o explozie uriașă a avut loc în orașul yemenit la aceeași dată, după cum o arată și o fotografie publicată în material.
Pe 20 aprilie 2015, AFP a relatat, de asemenea, despre acest eveniment, indicând că 28 de persoane au murit în urma exploziilor declanșate de două raiduri aeriene efectuate de coaliția condusă de Arabia Saudită. Atât articolul AFP, cât și cel al Le Monde precizează că atacul aerian a vizat un depozit de rachete din cartierul Fajj Attan (sau Fag Attan), la sud-vest de capitala yemenită.
Imagine geolocalizată în Sana'a, Yemen
Pentru a confirma locația fotografiei, am analizat elementele și detaliile prezente pe fotografie. Pentru a face acest lucru, am geolocalizat locația cu ajutorul Google Maps și Google Earth. Am localizat mai întâi acest cartier pe Google Maps, vizibil mai jos:
Aici am examinat detaliile imaginii, încercuite mai jos:

În fotografie se poate observa o creastă stâncoasă clar vizibilă pe munte (cercul 1), precum și un rând de panouri cu inscripții în limba arabă pe cealaltă parte a străzii (cercul 2). De asemenea, pot fi observate ferestre rotunjite cu grilaje pe clădirea din dreapta fotografiei (cercul 3).
După câteva cercetări pe Google Earth, am reușit să localizăm creasta stâncoasă și locația exactă de unde a fost făcută fotografia, vizibilă pe cele două capturi de ecran de mai jos:


Creasta stâncoasă este vizibilă în imaginea din stânga (cercul 1). În imaginea din dreapta, este vizibilă linia de panouri (cercul 2), iar pe clădirea (cercul 3) cu ferestrele rotunjite este vizibilă și cu ochiul liber prin satelit, pe Google Earth. O imagine postată în acest loc pe Google Earth, arată într-adevăr că în această mică intersecție (vizibilă pe imaginea din dreapta), clădirea din cercul 3 are ferestrele rotunjite și cu grilaje, așa cum se vede și aici și în imaginea de mai jos:

În plus, putem evidenția câteva detalii vizibile pe imaginea de pe Twitter și pe cea publicată pe Google Earth:

Se pot distinge ferestrele cu grilaje rotunjite (cercul 1). Cercul 2 arată un panou cu logo-ul mărcii auto Audi, care este vizibil în ambele imagini. În cele din urmă, o cutie de alimentare cu energie electrică este vizibilă pe ambele imagini sub ferestre (cercul 3). Poziția din care a fost făcută fotografia este vizibilă pe imaginea generală de mai jos:

Pe baza elementelor geografice menționate anterior și a imaginii generale de mai sus (cercurile 1, 2 și 3), a fost posibilă localizarea punctului din care a fost făcută fotografia, așa cum indică direcția săgeții cu numărul 4 din imaginea de mai sus. Acesta poate fi găsit și pe Google Maps aici.
O înregistrare video a exploziei dintr-un alt unghi
AFP a mai găsit și această înregistrare video pe Youtube, tot din 20 aprilie 2015. Aceeași înregistrare video a fost preluată de presa internațională, precum Euronews și Al Jazeera, pe 20 și 21 aprilie 2015, în reportaje despre explozia din Sana'a.

Forma similară a coloanei de fum care se degajă în timpul exploziei și dimensiunea mingii de foc confirmă că este vorba de aceeași explozie, văzută dintr-un alt unghi, ca cea din fotografia din postarea de pe Twitter, după cum reiese din comparația imaginilor de mai jos:


Fumul care se ridică spre cer din cercul 1 din imaginea din stânga este același cu cel din imaginea din dreapta. Globul de foc, numerotat cu 2 pe ambele imagini, sugerează, de asemenea, că este același. Asemănările dintre coloanele de fum, ilustrate mai sus, sunt vizibile și în fotografia realizată Reuters, folosită în acest material publicat de BBC în care este relatat bombardamentul.
Războiul din Yemen continuă
Potrivit unora dintre mesajele distribuite pe Facebook, în Yemen au avut loc aproximativ 24,000 de lovituri aeriene, cu „peste 200,000 de morți până în prezent”, iar „cinci milioane de oameni sunt în pragul de a pieri de foame”, în timp ce alte milioane de oameni, inclusiv copii, depind de ajutorul umanitar. Cifre fiabile confirmă aceste afirmații, unele surse sugerând că situația ar putea fi chiar mai gravă.
În decembrie 2020, Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a descris războiul din Yemen ca fiind „cea mai gravă criză umanitară din lume” - așa cum este descrisă și în unele dintre postări - după ce aproape un sfert de milion de oameni și-au pierdut viața până la sfârșitul anului 2020.
Țara a fost devastată de un război civil de șapte ani între rebelii Houthis, susținuți de Iran, și guvernul recunoscut la nivel internațional, susținut de o coaliție militară condusă de Arabia Saudită. Coaliția a efectuat peste 24,000 de raiduri aeriene începând din 2015, potrivit datelor colectate de Yemen Data Project, un monitor independent care a raportat aproximativ 9,000 de morți în rândul civililor în urma atacurilor. SUA și-au retras sprijinul pentru coaliția condusă de Arabia Saudită la începutul lunii februarie a anului trecut, după cum au relatat mai multe mass-media, inclusiv Reuters, Associated Press, BBC și Al Jazeera.

În septembrie 2019, un raport al anchetatorilor ONU a arătat că Statele Unite, Marea Britanie și Franța ar putea fi complice la crime de război în Yemen prin înarmarea și furnizarea de informații și sprijin logistic coaliției conduse de Arabia Saudită. Experții ONU i-au acuzat, de asemenea, și pe rebelii Houthis de crime de război.
Până la sfârșitul anului trecut, războiul din Yemen a făcut 377,000 de victime prin impact direct și indirect, conform estimărilor ONU, care a încetat să monitorizeze abuzurile tuturor părților implicate în conflictul din Yemen în octombrie 2021, sub presiunea puternică a Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite.
Acest lucru a dus la aproape dublarea numărului de morți și răniți în rândul civililor în războiul civil din Yemen în cele patru luni de la plecarea ONU, 1,535 de civili fiind uciși sau răniți în această perioadă, potrivit unui ONG norvegian citat în acest material publicat de AFP în februarie 2022.

Din cele 31,9 milioane de persoane din Yemen, 23,4 milioane aveau nevoie de asistență umanitară, dintre care 12,9 milioane aveau nevoie acută, a precizat ONU pe 16 martie 2022. Potrivit UNICEF, printre cei care au nevoie de ajutor se numără și 13 milioane de copii. Cel puțin cinci milioane de persoane sunt în pericol de a-și pierde viețile din cauza foametei, potrivit unui comunicat comun al Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), UNICEF și Programului Alimentar Mondial (PAM), care au precizat că numărul persoanelor care au nevoie de asistență alimentară a crescut cu 1,2 milioane în ultimul an și se estimează că va ajunge la 19 milioane de persoane în a doua jumătate a anului 2022.
Războiul din Yemen era în desfășurare la momentul apariției postărilor pe Facebook, după cum a relatat AFP pe 14 martie 2022, cu atentate care au continuat să aibă loc în ianuarie, februarie și în martie. În condițiile în care situația umanitară din această țară este deja extrem de gravă, războiul din Ucraina va avea consecințe grave și în ceea ce privește importul de alimente în Yemen, după cum a avertizat ONU. Ucraina produce aproape o treime din cantitatea de grâu livrată în Yemen.
Părțile implicate în războiul din Yemen au depus însă armele pe 3 aprilie 2022, în primul armistițiu național din 2016, mediat de ONU.
Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, multe fotografii și videoclipuri scoase din context au început să se răspândească pe rețelele de socializare. AFP a reușit să demonteze cu succes multe dintre acestea care au fost distrubuite într-un context fals sau înșelător, cum ar fi aici, aici sau aici.
4 aprilie 2022 Materialul a fost actualizat după ce un link a fost înlocuit și a fost menționat armistițiu semnat de părțile implicate în războiul din Yemen pe 3 aprilie 2022.
Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?
Contactează-ne