Această înregistrare video nu arată soldații ucraineni care împrăștie cadavre în Bucea după retragerea trupelor rusești

Copyright AFP 2017-2022. Toate drepturile rezervate.

Un videoclip distribuit de sute de ori pe rețelele de socializare în mai multe limbi de la jumătatea lunii aprilie 2022 susține că arată soldați ucraineni „depunând cadavre” în Bucea după retragerea trupelor rusești. Aceste imagini au fost într-adevăr filmate în orașul de lângă Kiev, care a devenit un simbol al atrocităților de care este acuzată armata rusă. Dar ele arată de fapt soldați care colectează cadavrele din stradă cu ajutorul unor cabluri pentru a se asigura că acestea nu sunt echipate cu explozibili, după cum a explicat agenția AP în videoclipul său original. Mai multe articole ale agenției de presă precizează de asemenea acest lucru, în timp ce Rusia neagă orice implicare în masacrul de la Bucea și acuză în mod regulat forțele ucrainene că fac „înscenări” cu cadavre.

La câteva zile de la descoperirea din 2 aprilie 2022 a zeci de cadavre îmbrăcate în haine civile în Bucea, după plecarea forțelor rusești din acest oraș din nordul Ucrainei, utilizatori ai rețelelor de socializare din întreaga lume au susținut că pot aduce dovezi prin diferite videoclipuri că astfel de crime nu au fost de fapt comise de Rusia, ci mai degrabă au fost o „înscenare” a regimului ucrainean.

„Au apărut videoclipuri în care armata ucraineană depune cadavre în Bucea. După ideea regizorului, toate cadavrele ar trebui să fie clar vizibile în poză. Nu contează că sunt întinse pe drum în direcția de mișcare a echipamentelor militare. Niciun cadavru nu a fost zdrobit de tancuri în timpul retragerii trupelor, acestea au fos ocolite cu grijă de cele mai agile tancuri rusești”, spune descrierea mai multor postări de pe Facebook care distribuie o înregistrare video în care apar mai mulți bărbați în uniforme militare care trag, cu ajutorul unor cabluri, mai multe cadavre aflate pe șosea.

Videoclipul a fost postat pentru prima dată cu aceste afirmații aici, pe Telegram, unde a fost vizualizat de peste 16,600 de ori din 9 aprilie 2022. Videoclipul cu afirmații similare a circulat, de asemenea, în franceză și engleză.

Captură de ecran a uneia dintre postările false de pe Facebook realizată pe 20 aprilie 2022

Această acuzație vine în susținerea declarației președintelui rus Vladimir Putin potrivit căreia masacrul de la Bucea a fost un „fals”, în timp ce Ministerul rus al Apărării negase anterior orice implicare și susținea că imaginile realizate la fața locului sunt „o nouă producție a regimului de la Kiev pentru presa occidentală”.

Cu toate acestea, contrar a ceea ce susțin utilizatorii rețelelor de socializare, aceste imagini nu dezvăluie o „înscenare” a armatei ucrainene cu ajutorul cadavrelor. Ele au fost filmate în Bucea de agenția de presă Associated Press și arată soldați ucraineni care se asigură că respectivele cadavre nu conțin capcane cu explozibili.

Imagini publicate de Associated Press

Imaginile sunt disponibile pe site-ul agenției de știri americană Associated Press (AP), unde au fost publicate pe 2 aprilie 2022 cu titlul „Victimele războiului din Ucraina”.

Videoclipul publicat de AP include și fragmentul relevant care este distribuit pe rețelele de socializare (de la secunda 0:55 la minutul 1:13 din videoclip), precum și câteva secunde suplimentare în care un soldat începe să inspecteze unul dintre cadavrele care fuseseră trase cu cablul (începând cu minutul 1:14).

Captură de ecran din videoclipul publicat de Associated Press realizată pe 13 aprilie 2022

Descrierea acestei înregistrări video - destinată, la fel ca toate celelalte conținuturi ale Associated Press, numeroșilor clienți ai agenției, printre care o se numără și o parte semnificativă a presei internaționale - precizează clar că acest pasaj prezintă diverse imagini cu „soldați care trag corpurile cu cabluri, de teamă că acestea ar putea conține o bombă-capcană”.

Captură de ecran a descrierii videoclipului publicat de Associated Press realizată pe 13 aprilie 2022

Detalii similare pot fi găsite pe platforma de imagini a Associated Press, în legendele fotografiilor realizate de jurnalistul român Vadim Ghirda: „Un militar ucrainean verifică cadavrul unui civil pentru capcane cu bombă” (aici) și „Un militar ucrainean face o grimasă după ce a târât cadavrul unui civil cu un cablu pentru a verifica dacă există capcane cu bombă” (aici).

Captură de ecran a unei imagini publicate de Associated Press realizată pe 14 aprilie 2022
Captură de ecran a unei imagini publicate de Associated Press realizată pe 14 aprilie 2022

 

 

Soldații „se tem de capcane”

Articolul publicat de Associated Press pe 3 aprilie despre recucerirea de către armata ucraineană a orașelor din apropierea Kievului, printre care și Bucea, a menționat în repetate rânduri măsurile de precauție luate de soldați pentru a evita eventualele dispozitive explozive ascunse de armata rusă.

Pe lângă titlu („Forțele ucrainene recuceresc zone din apropierea Kievului pe fondul temerilor de capcane”), articolul notează în primul paragraf: „Trupele ucrainene s-au mișcat cu prudență sâmbătă pentru a recuceri teritoriul aflat la nord de capitala țării, folosind cabluri pentru a îndepărta cadavrele civililor de pe străzile unui oraș, de teamă că forțele rusești le-ar fi putut lăsa capcane cu bombă”.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a acuzat pe soldații ruși că au lăsat în urmă „un dezastru total și multe pericole” în afara capitalei, lăsând mine pe „întregul teritoriu”, chiar și în jurul caselor și cadavrelor.

Pe 7 aprilie, ca răspuns la primele interpretări greșite ale înregistrării video, care susțineau că acestea arătau soldați ucraineni care aranjau cadavrele în Bucea, Associated Press a publicat un material în care a clarificat originea și contextul real al înregistrării.

Anchetatori ucraineni asistă la exhumarea cadavrelor dintr-o groapă comună din Bucea, pe 8 aprilie 2022 ( AFP / Genya SAVILOV)

Multiple interpretări greșite ale imaginilor din Bucea

În ultimele săptămâni, mai multe imagini care au devenit virale pe rețelele de socializare au fost prezentate în mod fals ca fiind dovezi ale manipulării autorităților ucrainene din Bucea.

A doua zi după descoperirea a zeci de cadavre în oraș, unii utilizatori ai rețelelor de socializare au afirmat, pe baza unei înregistrări video de slabă calitate, că persoanele decedate ar fi de fapt „actori” recrutați de forțele ucrainene în cadrul unei „înscenări” menite să acuze Rusia de crime împotriva civililor - o afirmație nefondată, după cum AFP a explicat în acest articol din 6 aprilie.

În urmă cu câteva zile, unul dintre jurnaliștii AFP care au intrat în Bucea pe 2 aprilie a relatat într-un material publicat aici ce a văzut echipa la sosirea în orașul aflat în apropierea Kievului, menționând că civilii pe care i-a văzut „erau în mod clar morți, și în niciun moment nu am văzut vreunul dintre ei să se miște”. Reporterul a adăugat că jurnaliștii sunt obișnuiți să se confrunte cu dezinformarea, „dar este diferit atunci când ai văzut ceva cu ochii tăi”.

Recent, imagini care arată doi bărbați în timp ce manevrează un manechin care are o înfățișare destul de realistă au fost distribuite cu afirmații potrivit cărora aceștia ar fi soldați ucraineni care pregătesc un cadavru fals în Bucea, când, de fapt, ele arată pregătirile pentru un serial TV în apropiere de Sankt Petersburg la sfârșitul lunii martie 2022.

Armata ucraineană, acuzată în mod regulat de Rusia că face „înscenări”

Aceste acuzații sunt similare cu cele ale armatei ruse, care, pe 5 aprilie, a acuzat autoritățile ucrainene de pregătirea mai multor crime „înscenate” împotriva civililor pentru a da vina soldații ruși.

„Membri ai centrului 72 ucrainean de operaţiuni psihologice au aranjat, în seara de 4 aprilie, o nouă înscenare filmată cu civili pretins ucişi prin acţiuni violente de către armata rusă în satul Mocciun, la 23 de kilometri nord-vest de Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov. „Evenimente similare sunt în curs de organizare de către serviciile speciale ucrainene la Sumî, Konotop şi în alte oraşe”, a adăugat acesta.

A doua zi, însă, acuzația de falsificarea a masacrului de la Bucea a fost considerată „neîntemeiată” de către purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, pe baza unor imagini din satelit ale orașului publicate anterior în presă: „Există analize ale imaginilor din satelit realizate între 10 și 18 martie 2020 [care arată] că victimele din Bucea zăceau acolo cel puțin din 10 martie. Există dovezi credibile că, din 7 martie și până la 30 martie inclusiv, forțele rusești au fost prezente în zonă”, a spus Hebestreit.

Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin 1,222 de persoane - fără să se precizeze dacă este vorba doar de civili - au fost ucise până pe 10 aprilie în regiunea Kiev de la începutul invaziei rușilor din 24 februarie.

De la începutul invaziei Rusiei, pe rețelele de socializare au fost distribuite numeroase imagini și videoclipuri care distorsionează evenimentele din Ucraina, războiul fiind însoțit de un puternic val de dezinformare online. Departamentul de fact-checking al AFP a demontat numeroase afirmații false despre război, inclusiv multe care spun că Ucraina înscenează victime și morți (aici, aici, aici).

21 aprilie 2022 Au fost corectate greșeli de ortografie.
Traducerea și adaptarea
Conflictul ruso-ucrainean