Biden a purtat coroana de flori în timpul Zilei Veteranilor, contrar afirmațiilor false de pe rețelele de socializare

Președintele american Joe Biden a participat pe 11 noiembrie 2023 la o ceremonie de Ziua Veteranilor, în cadrul căreia a depus o coroană de flori în onoarea veteranilor armatei americane. O postare pe rețelele de socializare care folosește o scurtă secvență video de la acest eveniment a început rapid să circule în limba română, și susține în mod fals că îl arată pe președintele american căruia militarii i-au refuzat posibilitatea de a „atinge coroana” pe motiv că nu ar fi apt pentru funcție. Acest lucru este fals: postarea omite să arate că, cu mai puțin de un minut înainte, Biden a fost filmat în timp ce atingea și ținea coroana de flori. După ce a depus coroana, președintele pare să fi avut un moment de confuzie, ceea ce a dus la noi critici privind vârsta sa.

O postare pe Facebook din 12 noiembrie 2023 sugerează că, din cauza faptului că președintele american Joe Biden este „fals” sau slab, armata l-a împiedicat să atingă o coroană de flori în timpul unei ceremonii din 11 noiembrie 2023. Postarea include un scurt fragment video care îl arată pe Biden dezorientat, întorcându-se de mai multe ori în apropierea coroanei de flori până când un oficial militar îl ghidează spre poziția corectă. Postarea a fost distribuită de peste 140 de ori.

Utilizatorul a distribuit anterior o înregistrare video cu fostul președinte Donald Trump care atingea coroana, afirmând că doar „președinții adevărați” au voie să facă acest lucru.

Image
Captură de ecran a postării false de pe Facebook realizată pe 14 noiembrie 2023

Vârsta președintelui Joe Biden a devenit un punct central al criticilor, spre deosebire de predecesorul său, Donald Trump, care este cu doar câțiva ani mai tânăr, dar care nu s-a confruntat cu îngrijorări similare legate de îmbătrânire în timpul mandatului său. O serie de evenimente - cel mai faimos fiind împiedicarea pe treptele Air Force One - și derapajele verbale au devenit virale pe rețelele de socializare și au oferit republicanilor hrană pentru atacuri. Biden nu este, de asemenea, străin de gafe.

AFP a demontat anterior informații false legate de acest subiect, printre care se numără afirmații potrivit cărora Biden nu a reușit să își termine răspunsul într-un fragment de interviu, că s-a întors pentru a vorbi cu o persoană „invizibilă”, că a încercat să dea mâna cu o persoană imaginară sau că a pus o medalie pe dos unui veteran.

Postarea înșelătoare care circulă pe rețelele de socializare omite un context crucial, deoarece exclude în mod selectiv imaginile care îl înfățișează pe președintele SUA în timp ce atingeși ține coroana de flori cu doar câteva momente înainte de fragmentul distribuit.

Imagini complete îl arată pe Biden ridicând și depunând coroana de flori

Pe videoclipul care circulă online, în colțul din stânga jos poate fi observat logo-ul C-SPAN, rețeaua americană de televiziune prin cablu și satelit renumită pentru producția de programe de interes public care acoperă Capitoliul, Casa Albă și politica națională.

Căutând în arhiva C-SPAN, am găsit înregistrarea originală pe site-ul canalului, care este disponibilă aici (link arhivat aici). Înregistrarea prezintă cea mai recentă comemorare a Zilei Veteranilor, din 11 noiembrie 2023. Ziua Veteranilor este o sărbătoare federală din Statele Unite dedicată onorării veteranilor militari din cadrul Forțelor Armate ale Statelor Unite.

Pe 11 noiembrie, președintele Biden a comemorat această zi la Cimitirul Național din Arlington, unde a ținut un discurs și a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Biden își face apariția în jurul minutului 9 și 40 de secunde din înregistrare, însoțit de vicepreședintele Kamala Harris. După sosirea acestora, imnul național al SUA începe să se audă la minutul 10:40.

Image
Președintele SUA, Joe Biden (stânga) și vicepreședintele Kamala Harris (dreapta) participă la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Cimitirul Național Arlington pe 11 noiembrie 2023 ( AFP / Mandel NGAN)

După încheierea imnului național, la minutul 11:52 din videoclip, un oficial militar este văzut aducând o coroană de flori și oprindu-se în fața lui Biden, pentru a i-o oferi. La minutul 12:25, ambii pot fi observați ținând coroana de flori. Ulterior, ei sunt văzuți mergând împreună, ținând încă coroana, pentru a o pune pe un suport. Biden își ia mâinile de pe coroană la minutul 12:40.

Image
Captură de ecran din videoclipul C-SPAN care îl arată pe Biden ținând coroana de flori realizată pe 14 noiembrie 2023

Acest moment poate fi văzut mai jos și în secvențe postate pe Youtube de VOA News și Forbes Magazine.

Imaginile AFP de la eveniment îl arată de asemenea pe Joe Biden când ridică și depune coroana de flori.

Image
Președintele SUA, Joe Biden, depune o coroană de flori la Cimitirul Național Arlington, în timpul festivităților de Ziua Veteranilor, pe 11 noiembrie 2023. ( AFP / Mandel NGAN)
Image
Președintele SUA, Joe Biden, depune o coroană de flori la Cimitirul Național Arlington, în timpul festivităților de Ziua Veteranilor, pe 11 noiembrie 2023. ( AFP / Mandel NGAN)

 

 

După ce a depus coroana de flori, Biden este văzut făcând o pauză de zece secunde în timp ce își aduce omagiile, urmată de semnul crucii (la 12:50) și de o altă pauză după aceea, până la 13:05.

Acesta marchează exact punctul din care a fost tăiat videoclipul care circulă pe rețelele de socializare, însoțit de afirmații înșelătoare. În acest moment, Biden pare nesigur în legătură cu următorii pași, întorcându-se de mai multe ori. După o primă încercare de a părăsi zona, Biden revine și pare să îi adreseze o întrebare ofițerului. Ulterior, ofițerul militar îi face un gest președintelui american, îndrumându-l să se întoarcă la locul inițial.

Mai multe instituții media, printre care Fox News, Daily Mail, Newsweek și The New York Post, au relatat despre acest incident, citând critici din partea utilizatorilor de rețele de socializare sau a membrilor partidului republican.

Mai jos este o comparație a capturilor de ecran între momentul care circulă pe rețelele de socializare și momentul în care începe aceeasși filmare în videoclipul C-SPAN.

Image
Comparație între videoclipul de pe Facebook (stânga) și filmarea C-SPAN (dreapta) realizată pe 14 noiembrie 2023

Pe site-ul său, Cimitirul Național Arlington explică faptul că ceremoniile oficiale de la Arlington implică adesea depunerea unei coroane de flori. Aceste ceremonii au loc, de obicei, la Mormântul Soldatului Necunoscut, la care participă unități de ceremonii din cadrul serviciilor în uniformă.

„Cele mai solemne ceremonii au loc atunci când președintele Statelor Unite, sau persoana desemnată de președinte, depune o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut pentru a marca solemn comemorările naționale de Ziua Comemorării Eroilor Americani, de Ziua Veteranilor sau o altă ocazie specială”, mai spune site-ul.

Utilizatorul de social media care a distribuit videoclipul în limba română a făcut o comparație între imaginile cu Biden și o ceremonie similară la care a participat Trump în 2020, căruia, spune acesta, i s-a permis să atingă coroana de flori. Videoclipul arată, de fapt, ceremonia din 11 noiembrie 2020, disponibilă aici pe C-SPAN. În această înregistrare, fostul președinte american Donald Trump este văzut prezentându-și omagiile și salutând coroana de flori deja depusă la Mormântul Soldatului Necunoscut, punându-și pentru scurt timp mâinile pe ea (la minutul 3:30). Ceremonia a fost considerabil mai scurtă, având loc într-o zi ploioasă și nefiind însoțită de nicio declarație.

Vârsta lui Biden: un subiect regulat al criticilor

La un an distanță de următoarele alegeri prezidențiale din SUA, problema vârstei lui Biden nu va dispărea. Democratul în vârstă de 80 de ani este deja cel mai în vârstă președinte din istoria Americii, iar dacă va câștiga un al doilea mandat anul viitor, va avea 86 de ani când va părăsi Casa Albă.

Sondajele arată că este o preocupare majoră pentru alegătorii americani îngrijorați de ceea ce s-ar întâmpla dacă comandantul-șef ar deveni incapabil să-și exercite prerogativele și că acest lucru îi distrage atenția de la eforturile sale de a-și vinde politicile.

Cu toate acestea, alegătorii nu par să aibă aceleași îngrijorări cu privire la Donald Trump, în ciuda faptului că fostul președinte și probabilul rival republican al lui Biden are 77 de ani.

Dar Trump, care l-a imitat într-un mod grotesc pe Biden în timpul unor mitinguri recente, a avut și el propriile derapaje, inclusiv a atunci când a avertizat într-un discurs din septembrie că Statele Unite se află în pragul „celui de-al doilea război mondial” - la scurt timp după ce a spus despre Biden că are „deficiențe cognitive”.

Ultimul examen medical al lui Biden, din februarie, îl descria ca fiind „viguros”, dar mersul său a devenit mai greoi, iar volumul vocii sale coboară adesea până la șoaptă. Accidente precum căderea de pe bicicletă au fost mediatizate în întreaga lume, iar acum folosește scările mai scurte ale avionului prezidențial pentru a evita alte căzături.

Joe Biden a glumit de mai multe ori pe seama vârstei sale și a sugerat că acest lucru îl face mai înțelept.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne