Focarele de variola maimuței nu sunt legate de vaccinurile împotriva Covid-19

Publicat 07/06/2022 la 15:30

Postări pe rețelele de socializare distribuite de zeci de ori în luna mai 2022 în limba română susțin că apariția cazurilor de variola maimuței este legată de vaccinul Vaxzevria împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca, care folosește un adenovirus de cimpanzeu modificat. Însă acest lucru nu este posibil, potrivit experților care au explicat că cei doi viruși sunt complet diferiți ca natură și ca efecte. În timp ce adenovirusul folosit în vaccin a fost modificat astfel încât să nu infecteze oamenii și să nu se reproducă, virusul variolei maimuței poate provoca o boală cu simptome asemănătoare cu variola, dar mai puțin grave.