Nu, acest video arată o seringă pentru efecte speciale, folosită în filme

Copyright AFP 2017-2021. Toate drepturile rezervate.

O postare care conține un videoclip în care este prezentată o seringă cu ac retractabil a fost distribuită de peste 6,000 de ori pe Facebook în ultimele trei săptămâni. Autorul susține că imaginile descriu tipul de seringă care va fi utilizată în vaccinările contra Covid-19. Afirmația este falsă; Aceasta este o seringă pentru efecte speciale, folosită în filme.

Videoclipul a fost publicat pe Facebook pe 5 decembrie 2020. În această postare, distribuită de mai mult de 6,000 de ori, textul care introduce videoclipul spune: „Arafatu' și-a pregătit seringa pentru "vaccinarea televizată"…”

Captură de ecran cu postarea falsă de pe Facebook, realizată pe 5 decembrie 2020

Textul se referă la Raed Arafat, șeful departamentului pentru situații de urgență al României și unul dintre cele mai importanți oficiali din echipa guvernamentală de răspuns la criza coronavirusului.

Afirmația este falsă. Videoclipul reprezintă o seringă pentru efecte speciale, folosită în filme. AFP a căutat pe YouTube folosind cuvintele cheie „retractable syringe” (seringă retractabilă, în engleză) și a dat peste acest videoclip, publicat pe 24 iunie 2016.

Videoclipul original a fost postat pe canalul de YouTube al Crimson Hands FX Studios, un studio de efecte speciale din Tampa, Florida, specializat în recuzită, proteze și scenografie pentru cinematografie. Pe canalul lor de pe YouTube, afișează videoclipuri în care își prezintă munca din industria efectelor speciale.

Contactat de AFP pe 28 decembrie prin Facebook Messenger, Karl Huber, proprietarul Crimson Hands FX Studios, a spus că, în mod cert, videoclipul său a fost folosit în postarea de pe Facebook. „Acul seringii din videoclipul pe care l-am făcut este retractabil. Dar realizez aceste seringi pentru film. Rolul videoclipului este să demonstreze pur și simplu cum funcționează și cât de realist poate arăta de aproape”, a adăugat Huber.

Postarea de pe Facebook diferă de videoclipul original. Introducerea, pe care studiourile Crimson Hands FX o intitulaseră „Seringă retractabilă pentru efecte speciale”, a fost ștearsă. Videoclipul arată mai departe o seringă cu ac retractabil, care nu pătrunde în pielea persoanei care o folosește. O seringă pentru efecte speciale este un tip de seringă care „simulează introducerea acului și injectarea / extragerea de lichide precum droguri / sânge”, potrivit BloodyStuff, unul dintre cei mai mari furnizori de efecte speciale din Marea Britanie.

O postare care utilizează același videoclip a fost publicată aici în limba poloneză pe 27 decembrie 2020.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență al guvernului român, a acuzat public dezinformarea drept una dintre principalele cauze ale creșterii cazurilor de coronavirus din țară. Acest lucru l-a transformat într-o țintă a mișcării anti-vaccinare din România. În august 2020, Arafat a denunțat în presă știri false care răspândeau citate pe care nu le făcuse niciodată. Mai târziu, în noiembrie, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis o declarație în care a subliniat că șeful departamentului, Arafat, a fost ținta dezinformării.
 

Un bărbat ține o fotografie care îl ironizează pe Raed Arafat, în timpul unui protest contra măsurilor luate de guvernul român împotriva noii pandemii de coronavirus, pe 12 iulie 2020, la București, România. Foto AFP / Andrei PUNGOVSCHI

Arafat, un medic român de origine palestiniană, născut în Siria, specializat în anestezie, a fondat Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) și a fost pentru scurt timp ministru al sănătății în 2012. Este singurul funcționar public pentru care românii au protestat, în 2012, pentru a cere revenirea sa pe post, după ce demisionase în urma unei dispute cu guvernul, care plănuia liberalizarea sistemului de urgență.

Prima sa confruntare cu publicul român, menționată în acest profil al lui Arafat publicat de revista DOR, a avut loc după un incendiu care a ucis 64 de persoane și a rănit câteva sute în clubul Colectiv din București, pe 30 octombrie 2015. În zilele de după tragedie, el a luat partea guvernului și a apărat sistemul medical, care nu reușise să ofere îngrijiri adecvate victimelor incendiului. Contactat de AFP, Departamentul pentru Situații de Urgență nu a răspuns până la publicarea acestui articol.

Mihaela Anghel, asistentă medicală la spitalul de boli infecțioase „Matei Balș”, primește o injecție cu prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech Covid-19, la București, pe 27 decembrie 2020. AFP Photo / Daniel Mihăilescu

Peste 15,000 de români și-au pierdut viața și peste 615,000 au fost infectați din cauza coronavirusului. Alături de alte țări membre ale Uniunii Europene, România a început campania de vaccinare împotriva Covid-19 pe 27 decembrie 2020.

Mihaela Anghel, asistentă medicală la spitalul de boli infecțioase „Matei Balș” din București, a fost prima care a primit o doză de vaccin Pfizer-BioNTech Covid-19. Contactată de AFP prin Whatsapp, dr. Maria Nițescu, managerul spitalului „Matei Balș”, a declarat pe 28 decembrie că, la o zi după vaccinare, asistenta medicală Anghel avea o stare generală foarte bună și doar o ușoară durere la locul de administrare, ca în cazul oricărui vaccin. „Faptul ca nu au fost consemnate reacții adverse în prima zi de vaccinare a convins o parte din personalul medical indecis sa solicite vaccinarea în zilele ce urmează.” a adăugat dr. Nițescu.

Covid-19 Vaccinare