Această decizie a instanței de la Lisabona cu privire la 152 de decese nu se referă la toate decesele înregistrate cauzate de Covid-19

  • Acest articol este mai vechi de un an.
  • Publicat pe 29 Iulie 2021, la 12:43
  • 11 minute de citit
  • De: AFP Brazilia, AFP România
Mai multe articole din presă și postări pe rețelele de socializare care susțin că o instanță portugheză a decis că numărul oficial de decese cauzate de Covid-19 din țară este de 152 în loc de 17,000 au fost distribuite de mii de ori, în mai multe limbi, în toată lumea. Afirmația este totuși falsă: extrasul din documentul distribuit pe rețele se referă doar la decese certificate de medici de la Institutul Național de Medicină Legală și Științe Criminalistice, care raportează către Ministerul Justiției. Majoritatea deceselor cauzate de coronavirus în Portugalia sunt certificate de medici care nu au legătură cu acest institut și sunt raportate Ministerului Sănătății.

„Decizia Tribunalului din Lisabona arată că doar 152 dintre cele 17.000 de decese au fost, de fapt, decese de c0vid”, scrie aici începutul unei lungi postări de pe Facebook din 29 iunie 2021, distribuită de peste 470 de ori. Mai multe postări din 29 iunie 2021 (aici, aici, aici) distribuie capturi de ecran sau citate dintr-un articol publicat de ActiveNews, un site din România care pretinde că publică „informații și știri necenzurate, analize și opinii conservatoare, dedicate apărării vieții, familiei, credinței și culturii naționale”, dar considerat sursă de teorii ale conspirației și dezinformări.

Articolul din ActiveNews menționează faptul că „datele sunt din Sistema de Informação dos Certificados de Óbito (Sistemul de Informații al Certificatelor de Deces - SICO), singurul sistem de acest fel din Portugalia” și, de asemenea, că aceste informații au fost făcute publice pentru prima dată de un blog portughez numit „Andre Dias”.

Image
Captură de ecran a postării false pe Facebook realizată la 28 iulie 2021

Acest tip de conținut a fost distribuit pe rețelele sociale în mai multe limbi, cum ar fi portugheză, engleză, germană, granceză și italiană. Afirmațiile au fost demontate de AFP Brazilia.

Conținutul distribuit pe rețelele de socializare provine din procesul cu numărul 525 / 21.4BELSB al Curții Administrative a Cercului de la Lisabona (Tribunal Administrativo de Círculo de Lisboa), din 19 mai 2021. Extractul specific citat pe rețelele de socializare este despre un număr de 152 de certificate de deces cauzate de coronavirus în Portugalia de la 1 ianuarie 2020 până pe 18 aprilie 2021.

Textul, care a fost publicat în integral de unele site-uri web în alte limbi, așa cum a aflat AFP, menționează decesele certificate de medici care lucrează sub tutela Ministerului Justiției din Portugalia, prin Institutul Național de Medicină Legală și Științe Criminalistice (INMLCF).

„După analiza bazei de date SICO, în perioada 01-01-2020 până la 18-04-2021, am putut verifica următoarele distribuții până acum: Între 2020 și 2021, au fost eliberate 152 de certificate de deces de către medici care lucrează sub tutela Ministerului Justiției (INMLCF), cazuri în care cauza principală a decesului a fost cauzată de COVID-19, conform următoarei distribuții: Dintre cele 152 de certificate de deces, pentru 132 de decese cauza principală a fost U071 (virusul COVID-19 identificat) și în 20 de decese cauza principală a fost U072 (virusul COVID-19 neidentificat într-un laborator)”, precizează documentul de la paginile 13-14.

De exemplu, codul U07.2 pentru desemnarea cazurilor de coronavirus neidentificate de laborator înseamnă că cauza decesului a fost determinată printr-un diagnostic clinic.

INMLCF - institutul la care face referire textul - este o entitate care cooperează „cu instanțele judecătorești, cu Ministerul Public (Parchetul) și cu organele de cercetare penală ale poliţiei și cu alte servicii și entități care intervin în sistemul de administrare al justiției, efectuând examinări, medicină legală și teste criminalistice care le sunt solicitate”, așa cum este menționat pe site-ul institutului.

Medicii acestui institut efectuează teste, investigații și examene de laborator, pe lângă autopsiile medicale, „cu scopul de a clarifica cauza decesului și circumstanțele în care a avut loc, în cazurile de deces violent sau din cauza necunoscută, stabilind diagnostic diferențial între moarte naturală, sinucidere, omucidere și accident (și alte examinări ale cadavrelor, de exemplu din antropologie criminalistică, fie în scopul diagnosticării diferențiale a cauzei decesului, fie în scopuri de identificare)”.

Acestea sunt doar decesele raportate Ministerului Justiției

Echipa de fact-checking a AFP a încercat să confirme autenticitatea documentului la Curtea Administrativă a Cercului de la Lisabona, dar nu a putut accesa dosarul în cauză. De asemenea, nu a fost posibilă consultarea documentului în sistemul judiciar, deoarece sunt disponibile doar dosarele din lunile iunie și iulie 2021. Cu toate acestea, Ministerul Justiției din Portugalia a transmis pentru AFP că „o mare majoritate a certificatelor de deces care sunt eliberate și ulterior codificate de Direcția Generală a Sănătății (DGS) sunt eliberate de medici legați de Ministerul Sănătății” și nu de cei care lucrează pentru Ministerul Justiției. Potrivit sursei ministeriale, textul oficial nu contrazice statisticile oficiale ale țării.

Ministerul a explicat: „În data de 18.04.2021, 152 de certificate de deces legate de Covid-19 au fost într-adevăr identificate potrivit echipei DSD de către medicii care lucrează sub supravegherea Ministerului Justiției. Nu s-a observat nicio discrepanță. Până în aceeași zi, 18.04.2021, au fost înregistrate un total de 16,945 de decese din Covid-19. Trebuie remarcat faptul că autopsiile medico-legale efectuate de medicii care lucrează sub supravegherea Ministerului Justiției se efectuează în cazuri de deces violent sau cauză necunoscută, cu excepția cazului în care există suficiente informații clinice care, asociate cu restul elementelor, permit să concluzioneze, cu siguranță, inexistența suspiciunii de infracțiune. Cu alte cuvinte, autopsiile medico-legale au ca scop susținerea cercetării penale, nefiind (efectuate), ca regulă generală”.

Datele oficiale privind incidența Covid-19 în Portugalia sunt consolidate și dezvăluite de DGS, legat de Ministerul Sănătății și de autoritatea administrativă, care folosește diferite baze de date pentru controlul și supravegherea epidemiologică. Una dintre sursele utilizate de SGD este Sistemul Național de Supraveghere Epidemiologică (Sinave), care oferă date despre cazurile confirmate de Covid-19.

Decesele din Portugalia sunt înregistrate prin intermediul SICO, sistemul de informații al certificatului de deces, creat în 2014 și care concentrează toate informațiile despre mortalitate în țară. „SICO este sistemul de informare a mortalității din Portugalia, bazat pe înregistrarea electronică a certificatelor de deces, făcută de medici în exercitarea profesiei lor, în conformitate cu cadrul legal în vigoare”, explică instituția pe site-ul său.

SICO trebuie să fie utilizat de toți medicii din Portugalia, prin urmare, baza de date, administrată de DGS, adună certificatele de deces emise de medici din toată țara, nu numai pe cele ale Ministerului Justiției prin INMLCF, de exemplu.

Documentul citat de articolele ajunse virale se referă la un grup (ale cărui nume au fost tăiate) care solicită instanței ca DGS să publice un „set de rapoarte, avize și publicații cu caracter științific legate de Covid-19” disponibile.

Cu toate acestea, documentul nu spune nicăieri că cele 152 de decese includ toate decesele legate de Covid-19 în Portugalia. DGS și Ministerul Sănătății (identificate în raport ca „respondenți”) se referă exclusiv la certificatele de deces emise de INMLCF în urma solicitării reclamanților, cu privire la „informații / raportare cu privire la numărul de decese din Portugalia, de la începutul declarării pandemiei, cauzate de infecția cu SRAS-CoV-2, cauza decesului dovedită în mod obiectiv și legal prin autopsia cadavrelor”.

Coronavirusul în Portugalia

Potrivit cele mai recente cifre din DGS din 28 iulie 2021, Portugalia s-au acumulat 17,320 de decese cauzate de noul coronavirus.

La începutul anului 2021, Portugalia avea cea mai mare rată a mortalității Covid-19 dintre țările europene, ajungând la o rată de 362,9 decese raportată la 1 milion de locuitori în ultimele 14 zile, potrivit datelor din Centrul European de Prevenire și Controlul Bolilor (ECDC) pentru ultima săptămână a lunii ianuarie a acestui an. Numerele zilnice de cazuri au început să scadă la mijlocul lunii februarie.

Pe 1 iulie 2021, Portugalia a reintrodus carantina de noapte pentru 45 de municipalități din toată țara, după o creștere a cazurilor înregistrată în săptămâna precedentă.

Image
Personalul din domeniul sănătății se pregătește să administreze vaccinurile împotriva Covid-19 într-un centru de vaccinare din Lisabona pe 2 iulie 2021, la o zi după ce aproape jumătate din populația Portugaliei a fost plasată din nou sub carantină de noapte. ( AFP / PATRICIA DE MELO MOREIRA)

Postările în română de pe rețelele de socializare susțin că ceea ce s-a întâmplat în Portugalia a fost similar cu ceea ce s-a întâmplat în România și în statul american Minnesota. „S-a dovedit că mai puțin de 1% din totalul deceselor raportate anul trecut (26.106) au avut COVID-19 drept cauză principală”, scrie în articolul publicat de portalul ActiveNews.

„Dovada Marii Înșelăciuni - După România, adevărul iese la iveală și în Portugalia: doar 0,9% din numărul deceselor raportate au avut drept cauză COVID-19. Opinia publică din România a fost șocată să afle că, în tot anul 2020, în întreaga țară, au murit murit de COVID doar 227 de persoane ... restul de 25.875 de decese au avut COVID drept cauză secundară, ceea ce înseamnă că moartea a survenit din alte cauze”, spune o altă postare din 29 iunie 2021 aici, susținând, de asemenea, că „cine crede că această practică a fost o invenție românească se înșală grav” pentru că „un audit realizat anul trecut în statul american Minnesota a descoperit că numărul deceselor de COVID fusese umflat cu 40%”.

Confuzia cauzată de platformele de raportare a deceselor Covid-19 din România

Pe 13 mai 2021, ministrul Sănătății din România, Ioana Mihăilă, a prezentat un document privind raportarea deceselor Covid-19. Raportul a inclus diferite seturi de date, dat fiind că mai multe surse care colectează decese Covid-19 au fost analizate și comparate. Numărul care circulă în postările de pe rețelele de socializare este inclus într-unul dintre seturile de date, dar acesta a fost interpretat greșit.

Conform datelor raportate de 284 de spitale către Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică (INSP), pentru 2020, a existat un număr total de 26,106 decese raportate, dintre care 227 decese au fost raportate cu diagnosticul principal de Covid-19, în timp ce celelalte 25,875 decese cu diagnostic secundar de Covid-19. Mai mult, „referitor la cele 25,875 de decese cu diagnostic secundar COVID, situaţia se prezintă astfel: 19,698 au diagnostic secundar cu codul U071 - deces confirmat COVID şi 6,181 decese au diagnostic secundar U072 - deces suspect COVID”, a explicat ministrul Mihăilă.

Sistemul de clasificare Diagnostic Related Groups (DRG), o schemă utilizată în România pentru clasificarea pacienților în funcție de diagnostic, explică aici că diagnosticul primar este considerat ca fiind principalul responsabil de internarea în spital și este stabilit după evaluarea pacientului, în momentul externării din spital. Diagnosticul secundar poate coexista fie cu starea principală (diagnostic primar) în momentul internării, fie apare în timpul episodului de boală. Comorbiditățile și complicațiile sunt considerate spre exemplu diagnostice secundare. Asta înseamnă că, chiar și în cazurile în care Covid-19 nu a fost diagnosticul principal raportat pentru pacienți, boala ar fi putut cauza moartea ca fiind una dintre complicațiile la starea lor de sănătate.

Comisia care a realizat raportul a observat că acest „număr de decese intra-spitalicești având drept diagnostic principal Covid-19” este „extrem de redus” și a explicat că „aceasta situație relevă faptul că la nivelul tuturor unităților spitalicești, codificarea diagnosticului la extemare (principal și secundar) pentru raportarea DRG, cel putin pentru extemafii decedați, reflectă într-o măsura redusă situația reală a decesului COVID”. În opinia lor, „diagnosticul la externare pentru pacientul decedat sa fie concordant cu diagnosticul din certificatul constatator al decesului și cu diagnosticul din sistemul de supraveghere în cazul COVID”. Comitetul a sugerat, de asemenea, pe parcursul raportului că este posibil ca spitalele să nu fi trimis întotdeauna rapoarte corecte cu privire la decesele cauzate Covid-19.

Același raport include și numărul de decese extras din cele două baze de date care colectează cifre despre Covid-19 în România. Până la 31 martie 2021 au fost înregistrate 31,132 decese în „Alerte MS” (o platformă care conține raportări numerice cumulative, care nu pot fi verificate prin CNP și sunt transmise doar de către spitale) și 23,931 decese în „Corona Forms” (care conține raportări caz cu caz cu privire la decese și pot și verificare individual prin CNP, așa cum este explicat și aici). Diferența între numerele publicate în raport vine din multiplele moduri în care sunt raportate decesele Covid-19 pe cele două platforme.

Cu toate acestea, comisia a confirmat că platforma „Corona Forms” este cea mai validă sursă de informații pentru raportarea deceselor Covid-19, deoarece în această platformă raportarea se face utilizând CNP-ul pacientului, în timp ce în „Alerte MS” rapoartele sunt cumulate, iar decesul unui pacient ar putea fi raportat de mai multe ori (de exemplu, de către două spitale dacă a avut loc un transfer și primul spital nu a raportat transferul - pagina 6,7 din raport). Până pe 28 iulie 2021, 34,274 de persoane au murit din cauza Covid-19 în România, potrivit celor mai recente date, care sunt raportate zilnic public și sunt extrase din platforma „Corona Forms”.

Situația din Minnesota: un audit cerut de doi parlamentari

Portalul ActiveNews susține, de asemenea, că „un audit realizat anul trecut în statul american Minnesota a descoperit că numărul deceselor de COVID fusese umflat cu 40%”. Portalul a inclus un material publicat pe 21 decembrie 2020 de The Western Journal, un site american conservator de știri și politici cu sediul în Phoenix, Arizona, fondat în 2008 de fostul consultant politic Floyd Brown.

Raportul spune însă că doi parlamentari din Minnesota, reprezentantul statului Mary Franson și senatorul Scott Jensen - care nu mai este în funcție - au spus în acest videoclip că „numărul deceselor cauzate de Covid-19 a fost umflat cu 40%” după ce au analizat peste două mii de „certificate de deces” și au solicitat un audit complet al tuturor certificatelor de deces marcate drept decese Covid-19.

Franson a susținut că a primit 2,800 de date privind certificatele de deces de la Departamentul de Sănătate din Minnesota și 800 dintre acestea nu au avut Covid-19 drept cauză principală a decesului. Potrivit lui Franson, decesele au fost cauzate de diferite evenimente, cum ar fi o înecare și un deces într-un accident de mașină, dar au fost considerate decese Covid-19, deoarece oamenii aveau virusul în sistemul lor la momentul respectiv. Nu a existat nicio declarație oficială din partea autorităților din Minnesota cu privire la această situație.

În iulie 2021, alți parlamentari din Minnesota au solicitat „auditorului legislativ să efectueze o revizuire specială a răspunsului statului la boala infecțioasă cunoscută sub numele de Covid-19”. Cu toate acestea, auditorul legislativ independent din Minnesota a declarat că nu are niciun plan să satisfacă această cerere, deoarece nu crede că „are capacitatea de a face acest lucru".

Cele mai recente date, actualizate ultima dată pe 27 iulie 2021 de către Departamentul de Sănătate din Minnesota, au arătat că Covid-19 a cauzat un total de 7,656 de decese, din care 7,233 au fost decese din cazuri confirmate și 423 au fost decese din cazuri probabile. Decesele totale (cu teste de laborator) sunt decese cauzate de Covid-19 înregistrate la persoanele care fie au avut un rezultat pozitiv la testul PCR (caz confirmat) sau la testul de antigen (caz probabil) pentru SARS-CoV-2 și fie au avut Covid-19 listat pe certificatul de deces, fie istoricul clinic / rezultatele autopsiei oferă dovezi că decesul este legat de Covid- 19 fără o cauză alternativă (adică înec, omucidere, traume etc.), după cum este explicat aici (la pagina 19) de către Departamentul de Sănătate din Minnesota.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne