Ucraina nu a fost a treia piață ca mărime a Bentley în Europa în 2025

De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei în 2022, conturile pro-Kremlin de pe rețelele sociale au căutat în mod constant să portretizeze oficialii de rang înalt de la Kiev drept corupți, care deturnează ajutoarele financiare ale aliaților Ucrainei pentru a cumpăra bunuri de lux și proprietăți. În acest context, în martie 2026 au apărut postări pe rețelele sociale care susțineau că Ucraina a fost a treia cea mai mare piață din Europa pentru producătorul de automobile de lux Bentley în 2025. Ca dovadă, postările indicau faptul că showroom-ul mărcii din Kiev a câștigat locul trei la premiile anuale ale dealerilor Bentley. Cu toate acestea, după cum a explicat producătorul auto, afirmațiile interpretează și denaturează deliberat datele de vânzări, iar Bentley a vândut în Ucraina în 2025 un număr foarte mic de mașini față de alte piețe.

„'Bucuria' de a contribui la bunăstarea Ucrainei . Top 3 la achizițiile de mașini Bentley. Între război și politică, între suferință și afaceri, între realitate și minciună, Ucraina reușește ca prin ajutorul nostru și a altor câteva state europene să intre în Top 3 la achizițiile de mașini de lux marca Bentley”, spune această postare pe Facebook din 28 martie 2026.

„Kievul s-a clasat pe locul trei în Europa la vânzările de mașini de lux Bentley. Un Bentley începe de la 220.000 de euro, iar la Kiev s-au vândut mai multe decât la Milano, Roma, Paris și Londra...”, spune o postare similară publicată cu câteva zile în urmă, pe 24 martie. 

Afirmații similare pot fi găsite în multe alte postări, spre exemplu aici, aici sau aici

În România, aceste afirmații au fost publicate și de site-ul ActiveNews.ro, care promovează teorii conspiraționiste și dezinformare și este cunoscut pentru campaniile sale anti-UE și pentru susținerea ieșirii României din Uniunea Europeană.

Image
Capturi de ecran ale postărilor înșelătoare de pe Facebook, realizate pe 1 aprilie 2026. Marcajul cu portocaliu a fost adăugat de AFP

Multe comentarii își exprimă indignarea față de presupusa deturnare a ajutorului financiar acordat Ucrainei, destinat apărării țării și sprijinirii sectorului civil, susținând că banii sunt folosiți, în schimb, pentru îmbogățirea personală. În februarie 2026, UE a aprobat cadrul juridic pentru un împrumut de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei, pentru a ajuta Kievul să-și acopere nevoile urgente de finanțare în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

„Acolo se află și banii românilor, dați degeaba de slugile de la București”, spune un comentariu în română. „Nu sunt in război?? Las' că-i bine! Proștii proștilor le finanțează luxul, in timp ce prețurile la noi explodează!”, scrie un alt utilizator. „Păi, să le dăm 90 de mld trimestrial, să ajungă pe primul loc, zic”, scrie un altul. 

În 2021 – înainte de invazia Rusiei în Ucraina – președintele Volodomir Zelenski a fost într-adevăr menționat în așa-numitele „Pandora Papers”, o anchetă de amploare realizată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, care a scos la iveală active ascunse deținute în companii offshore de sute de persoane. Potrivit raportului, Zelenski înregistrase companii offshore în Belize încă din 2012, care ar fi fost folosite pentru achiziționarea a trei proprietăți de lux în Londra.

Mai recent, în noiembrie 2025, în cadrul operațiunii „Midas”, agenția ucraineană anticorupție, în colaborare cu Parchetul Special Anticorupție, a descoperit cazuri de corupție pe scară largă în sectorul energetic afectat de război. În timpul perchezițiilor, autoritățile anticorupție au reținut mai mulți suspecți și au confiscat sume mari de bani.

Am găsit această afirmație și într-o postare extrem de virală pe X a propagandistei pro-ruse Diana Vitaliivna Panchenko, care face obiectul unor sancțiuni din partea Uniunii Europene și care, conform unei decizii a UE, imită în mod deliberat formatele de difuzare a știrilor pentru a legitima narațiunile Kremlinului.

Postarea ei de pe platformă a fost, de asemenea, redistribuită de Kirill Dmitriev, reprezentant special al președintelui rus și participant la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina. În Austria, afirmația a fost răspândită și de un blog de extremă dreapta, care a asociat-o cu o presupusă utilizare abuzivă a banilor contribuabililor din UE.

Clasamentul reprezentanțelor, nu performanța pe piață

Multe dintre postări fac referire directă la o postare pe LinkedIn a directorului regional Bentley pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), Richard Leopold, cu ocazia decernării premiilor pentru reprezentanțele europene ale producătorului auto, la Marbella, Spania.

Premiile se organizează în fiecare an printre cele 62 de reprezentanțe Bentley din Europa, cu premii acordate în șase categorii. În categoria de top „Best of the Best” din 2025, al cărei câștigător este determinat pe baza unor indicatori precum „vânzări, profitabilitate, loialitate față de servicii și experiența clienților”, reprezentanța din Padova, Italia, a câștigat premiul întâi, urmată de Rotterdam, Olanda, pe locul al doilea, și de Kiev pe locul al treilea.

Producătorul auto nu a dorit să dezvăluie cifrele exacte ale modelelor vândute pe regiuni și pe modele. Însă, într-un e-mail datat 27 martie 2026, șeful departamentului de comunicare corporativă, Matthew Reed, a insistat că sucursala din Kiev nu a înregistrat al treilea cel mai mare număr de mașini Bentley vândute în Europa în 2025. Șefa departamentului de comunicare pentru regiunea EMEA, Franziska Jostock, a afirmat, de asemenea, într-un e-mail din 30 martie 2026, că descrierea clasamentului de anul trecut al sucursalei din Kiev ca „locul al treilea în ceea ce privește vânzările de mașini” era inexactă și înșelătoare.

Bentley și-a deschis oficial showroom-ul din Kiev în iulie 2019, acesta fiind singurul dealer oficial pentru vânzarea și service-ul vehiculelor Bentley în Ucraina.

Vânzările totale de autoturisme Bentley în Ucraina

Marca Bentley face parte din Grupul Volkswagen din Germania (VAG), unul dintre cei mai mari producători auto din lume, alături de alte mărci de lux precum Audi, Lamborghini și Ducati. Din 2021, Bentley se află direct sub responsabilitatea organizațională a producătorului auto Audi.

Image
Această fotografie, realizată pe 10 ianuarie 2023, prezintă sigla producătorului britanic de automobile Bentley, la Paris (AFP / Emmanuel DUNAND)

Potrivit raportului anual al Grupului Volkswagen, în 2025 s-au vândut la nivel mondial un total de 10.131 de autoturisme Bentley, în scădere cu 4,8% față de 2024 (arhivă).

Deși Bentley a declarat că nu este politica companiei să publice date privind vânzările la nivel regional sau național, grupul german de analiză și cercetare de piață Dataforce, specializat în piața auto, a calculat că Bentley a vândut 2.819 de autoturisme în 35 de țări europene diferite în 2025. Cele trei piețe principale, potrivit Dataforce, au fost Regatul Unit, cu 993 de unități vândute, Germania, cu 538, și Țările de Jos, cu 185.

Dintre cele 35 de țări, Ucraina s-a clasat pe locul 23, cu vânzări totale de 19 unități, a declarat Dataforce pentru AFP într-un e-mail din 1 aprilie 2026. Prin comparație, în Slovacia – unde populația reprezintă doar o șeptime din cea a Ucrainei – Bentley a vândut 20 de mașini în 2025, a calculat Dataforce.

Acest lucru a fost confirmat de datele Institutului Ucrainean de Cercetare a Pieței Auto. Conform statisticilor sale, din totalul de 79.501 de mașini noi vândute în Ucraina în 2025, doar 20 erau Bentley. Cea mai vândută marcă a fost BYD din China, cu un total de 9.861 de unități vândute, urmată de Toyota cu 9.687 de mașini și Volkswagen cu 7.398 de mașini.

„Afirmația că un dealer Bentley din Kiev ar fi vândut al treilea număr de vehicule din Europa nu este adevărată și nu este susținută de niciun fel de date concrete”, a declarat Stanislav Buchatskyi, directorul Institutului Ucrainean de Cercetare a Pieței Auto, pentru AFP pe 27 martie 2026.

Iar perspectivele ca vânzările Bentley să crească semnificativ în 2026 sunt slabe, a avertizat compania-mamă Volkswagen în raportul său anual din 2025. Perspectivele generale de creștere „sunt afectate de tensiunile și conflictele geopolitice continue; riscurile decurg în special din conflictul Rusia-Ucraina (și) confruntările din Orientul Mijlociu”, a declarat producătorul auto.

Organizațiile de fact-checking din Republica Cehă, Polonia și Bulgaria (aici și aici) au semnalat, de asemenea, răspândirea unor afirmații înșelătoare cu privire la vânzările de mașini Bentley în Ucraina.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne