Întrerupere de curent în Berlin: Solicitanții de azil au petrecut noaptea în adăposturi de urgență sau la prieteni

Un presupus atac incendiar în Berlin, la începutul lunii ianuarie 2026, a lăsat aproximativ 45.000 de gospodării fără electricitate timp de mai multe zile. Incidentul a declanșat un val de dezinformare, inclusiv afirmații înșelătoare potrivit cărora solicitanți de azil ar fi fost cazați într-un hotel de lux situat pe una dintre cele mai scumpe artere comerciale ale capitalei germane, în timp ce cetățenii germani ar fi fost nevoiți să doarmă în săli de sport sau să plătească pentru hoteluri scumpe. În realitate, potrivit autorităților, refugiații au fost cazați într-un adăpost de urgență sau la cunoștințe. Hotelul de lux vizat a descris, la rândul său, aceste afirmații drept „incorecte”.

„Guvernul german a găsit o soluție pentru 50.000 de berlinezi care îngheață de șase zile fără electricitate sau încălzire. Li s-a oferit să se mute la hoteluri și să plătească 70 de euro pe zi pentru acest privilegiu, în timp ce germanii au observat că autoritățile închiriau hoteluri de lux întregi pentru refugiații din Africa și Ucraina, unde aceștia puteau locui gratuit”, spun mai multe postări pe Facebook în limba română din 6 (aici) și 7 (aici) ianuarie 2025.

Alături de aceste postări, utilizatorii au distribuit o captură de ecran a unui articol dintr-un tabloid german, care sugera că Berlinul ar fi închiriat un „hotel de lux pentru solicitanți de azil” din cauza unei pene de curent la începutul lunii ianuarie 2026. „Este situat chiar pe Ku’damm”, se arată în titlu, făcând referire la Kurfürstendamm, una dintre cele mai scumpe străzi comerciale din Berlin. Articolul era însoțit de o fotografie cu o femeie în vârstă, acoperită cu o pătură, într-o sală de sport. 

Postări similare au fost distribuite și în limba română pe X și TikTok.

Imaginea, cu afirmații similare, a circulat în mai multe limbi, inclusiv engleză, germană, poloneză, sârbă, tailandeză, spaniolă și italiană. Persoane și grupuri afiliate partidului Alternativa pentru Germania (AfD), clasificat de serviciul de informații intern german ca fiind parțial extremist de dreapta, au răspândit și ele aceste afirmații.

Imaginea (vizibilă în partea stângă a capturii de ecran de mai jos) a fost postată pentru prima dată de Sebastian Münzenmaier, vicepreședinte al fracțiunii AfD din Bundestag. Pe 7 ianuarie 2026, politicianul austriac Roman Haider (FPÖ) a distribuit o afirmație similară, scriind: „Pensionari pe paturi de campanie, migranți în hoteluri de lux”.

Image
Capturi de ecran ale postărilor înșelătoare de pe Facebook și X, realizate pe 16 ianuarie 2026. Marcajele cu portocaliu au fost adăugate de AFP.

Pe 3 ianuarie 2026, un atac incendiar în sud-vestul Berlinului a întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru 45.000 de gospodării și mii de afaceri. În unele zone, încălzirea a cedat, de asemenea, din cauza lipsei de electricitate. Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită abia pe 7 ianuarie. Se presupune că atacul asupra rețelei electrice a fost motivat politic. Grupuri extremiste de stânga și-au asumat responsabilitatea. Autenticitatea unei scrisori de revendicare nu a fost încă confirmată.

Mai multe afirmații false au circulat cu privire la întreruperea alimentării cu energie electrică și la cazarea persoanelor afectate. Dennis Hohloch, membru al parlamentului AfD din Brandenburg, a încărcat un videoclip în care afirma: „În Berlin a avut loc o întrerupere a alimentării cu energie electrică, iar refugiații sunt acum cazați, printre altele, într-un hotel de lux de pe Ku'damm”. Clipul a fost eliminat între timp, după cum a scris echipa de verificare a faptelor din cadrul rețelei de cercetare germane „Correctiv” pe 13 ianuarie 2026. Dpa a raportat acest lucru într-un fact-check pe 8 ianuarie 2026.

Cu toate acestea, afirmațiile potrivit cărora refugiații afectați au fost cazați într-un hotel de lux pe Kurfürstendamm nu sunt adevărate, după cum arată investigațiile AFP.

Articolul este vechi și nu are legătură cu pana de curent

Folosind o căutare după cuvinte-cheie, AFP a găsit articolul prezentat în imaginile distribuite alături de afirmații. Acesta a fost publicat online de ziarul Bild la 15 noiembrie 2023. La acel moment, textul spunea: „Un hotel cunoscut din apropierea Ku’damm și-a încetat activitatea și servește de câteva zile drept cazare pentru solicitanți de azil.” Următoarea propoziție menționa hotelul Dormero de pe Eislebener Straße.

În toamna anului 2023, Oficiul de Stat pentru Afaceri ale Refugiaților (LAF) a raportat „blocaje în cazarea” refugiaților. Pentru a le depăși, „au fost încheiate noi contracte pentru închirierea unor contingente de camere cu diverse hosteluri și hoteluri din Berlin”, a anunțat LAF într-un comunicat de presă din 2 octombrie 2023.

La acel moment, această măsură a fost justificată prin „numărul ridicat de sosiri în sectorul azilului” și nu are legătură cu pana de curent de la începutul anului 2026.

În plus, imaginea cu pensionara  din sala de sport datează într-adevăr din ianuarie 2026. Mai multe instituții media au relatat că aceasta a fost afectată de pana de curent și a dormit pe un pat de campanie. Așa cum se poate vedea în imaginea distribuită, precum și din mai multe unghiuri, primarul Berlinului, Kai Wegner (CDU), a vizitat sala în care aceasta a petrecut noaptea.

Pe 6 ianuarie 2026, la trei zile după începerea penei de curent, Wegner a scris pe X că, în anumite condiții, costurile de cazare la hotel pentru persoanele afectate vor fi rambursate. Acest lucru înseamnă că afirmațiile potrivit cărora germanii ar fi fost nevoiți să plătească singuri costurile hoteliere sunt parțial incorecte. Cu toate acestea, el s-a confruntat cu critici pentru modul în care guvernul său a gestionat criza.

Administrația orașului și Dormero au negat afirmația

LAF a publicat o declarație video la 7 ianuarie 2026. În aceasta se arată că afirmațiile potrivit cărora refugiații ar fi fost cazați în hoteluri din districtul Steglitz-Zehlendorf, din sud-vestul Berlinului, din cauza penei de curent, reprezintă „informații false”. Declarația continuă: „De fapt, refugiații din centrele noastre de cazare din districtul Steglitz-Zehlendorf au fost, de asemenea, afectați, însă au fost cazați în adăpostul de urgență de la fostul aeroport Tegel și nu în hoteluri.” Aceștia urmau să „revină în centrele lor de cazare după restabilirea alimentării cu energie”.

Image
Un autobuz a oferit adăpost cald, în timp ce unele sisteme de încălzire au fost afectate de întreruperea masivă a energiei electrice din Berlin: 6 ianuarie 2026 (AFP / RALF HIRSCHBERGER)

AFP a solicitat, de asemenea, un comentariu din partea administrației orașului. Un purtător de cuvânt al Departamentului Senatului pentru Muncă, Afaceri Sociale, Egalitate, Integrare, Diversitate și Antidiscriminare a răspuns la 15 ianuarie 2026: „În legătură cu pana de curent din Berlin, niciun refugiat nu a fost cazat în hoteluri.” În schimb, acesta a menționat, de asemenea, adăpostul de urgență de la Tegel. Unele persoane „au găsit cazare la cunoștințe și rude, motiv pentru care nu toate persoanele au fost relocate”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cazarea refugiaților în hoteluri este o practică obișnuită atunci când „nu există suficiente locuri libere în centrele obișnuite de cazare pentru refugiați”, după cum a explicat LAF pe Instagram. Totuși, această formă de cazare „nu a avut nicio legătură cu pana de curent”. Purtătorul de cuvânt al departamentului senatorial responsabil a precizat că, la data de 12 ianuarie 2026, 32.853 de locuri erau ocupate în centrele obișnuite de cazare și 941 erau disponibile. În hoteluri, 3.256 de locuri erau ocupate și alte 461 erau disponibile. Această practică este criticată, de exemplu, de opoziție, deoarece acest tip de cazare este costisitor. LAF prezintă pe site-ul său modul în care refugiații sunt distribuiți în districtele Berlinului.

Lanțul hotelier Dormero listează pe site-ul său locația Berlin Ku’damm de pe Eislebener Straße 14, care apare în postările ce conțin afirmațiile înșelătoare. AFP a primit o declarație din partea companiei la 14 ianuarie 2026: „Confirmăm cu plăcere că, în legătură cu pana de curent din 3 ianuarie 2026, niciun refugiat nu a fost cazat la DORMERO Hotel Berlin Ku’damm.” Afirmațiile „privind ocuparea DORMERO Hotel de către refugiați ca urmare a penei de curent” sunt „incorecte”, au transmis reprezentanții companiei.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne