Această înregistrare video în care Macron este lovit cu un ou este din 2017

În timpul campaniei electorale, cu câteva săptămâni înainte de a fi ales președinte al Franței în 2017, Emmanuel Macron a fost lovit cu un ou la Târgul de Agricultură de la Paris. Un videoclip al incidentului a reapărut online în octombrie 2023, când postări pe rețelele de socializare au susținut în mod fals că incidentul a avut loc în timpul vizitei sale în Egipt, ca parte a unui turneu regional, după începerea războiului dintre Israel și Hamas, care a făcut mii de morți.

Macron a vizitat Cairo pe 25 octombrie pentru discuții cu liderii egipteni. Cu o zi înainte, el a fost în Israel pentru a-și exprima sprijinul după ce, la 7 octombrie, atacatorii Hamas au declanșat cel mai sângeros atac din istoria țării. Represaliile Israelului au dat startul unei campanii de bombardamente necruțătoare.

Postările de pe Facebook publicate în timp ce Macron se afla în Egipt au distribuit o înregistrare video în care era lovit cu un ou cu șase ani mai devreme, ca și cum incidentul ar fi avut loc în aceeași zi.

„Aventurile președintelui francez, Emmanuel Macron, în Egipt”, spune această postare în limba română din 25 octombrie, care a distribuit vechiul videoclip de la Paris. Postarea a fost distribuită de zeci de ori.

Afirmații similare au fost publicate în limba română aici și aici, precum și în engleză și germană.

Afirmația că acest lucru s-a întâmplat în Egipt în 2023 este falsă. Videoclipul prezintă un incident din martie 2017, când Macron, pe atunci candidat la alegerile prezidențiale franceze, a fost lovit cu un ou la celebrul salon agricol din Paris.

Image
Captură de ecran a postării false de pe Facebbook realizată pe 31 octombrie 2023

Același videoclip a fost distribuit și în 2020 cu afirmația falsă că Macron a fost lovit cu un ou ca răspuns la o presupusă insultă la adresa profetului Mahomed.

Video de la Paris în 2017

O căutare inversă de imagini pe Google, urmată de o căutare prin cuvinte cheie, a găsit videoclipul pe site-ul revistei franceze Gala la 1 martie 2017. Scena distribuită pe rețelele de socializare începe la secunda 15 din videoclipul publicat de Gala.

Reportajul Gala în limba franceză spune: „VIDEO - Emmanuel Macron primește un ou în față la Salon de l'Agriculture”.

Salonul Internațional de Agricultură este o etapă esențială în campania electorală a politicienilor francezi.

Mai jos este o comparație a capturilor de ecran între videoclipul din postarea înșelătoare (stânga) și imaginile de la Gala (dreapta):

Image
Comparație a capturilor de ecran între videoclipul din postarea înșelătoare (stânga) și imaginile de la Gala (dreapta) realizată pe 1 noiembrie 2023

Videoclipul a fost preluat și de alte mass-media franceze, precum Le Petit Journal și Canal+. Incidentul a fost mediatizat pe larg în presa franceză, inclusiv aici și aici.

Acesta a fost preluat de presa internațională, inclusiv de Associated Press, care a relatat la 1 martie 2017: „Candidatul prezidențial centrist al Franței, Emmanuel Macron, a fost la înălțime în sondajele de opinie publică, dar cineva care în mod clar nu este un fan i-a aruncat un ou în cap.”

Articolul AP îl citează pe Macron comentând: „Putem să nu fim de acord și unii ar putea să vă arunce ouă....Este o parte a vieții politice franceze. Întotdeauna a fost așa”.

Macron a câștigat alegerile prezidențiale din Franța pe 8 mai 2017. El a fost învestit în funcția de președinte pe 14 mai 2017.

Macron, întâlnire cu liderii arabi după atacuri

Macron a sosit în Israel pe 24 octombrie pentru a exprima „deplina solidaritate” a țării sale cu Israelul după atacurile ucigașe din 7 octombrie ale grupării militante palestiniene Hamas.

Luptătorii Hamas au trecut granița israeliană și au ucis fără discriminare civili pe străzi, în casele lor și la o petrecere în aer liber. Peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise, potrivit oficialilor israelieni. De asemenea, militanții au luat cel puțin 220 de ostatici.

Israelul a ripostat declarând un război pentru a distruge Hamas, lovind fără încetare Fâșia Gaza în cea mai mortală campanie de bombardare a teritoriului de la retragerea unilaterală a Israelului în 2005. Zeci de mii de soldați israelieni au fost desfășurați de-a lungul graniței cu Gaza și la granița nordică cu Libanul. Israelul a declarat un asediu complet al Fâșiei Gaza, tăind aprovizionarea cu apă, electricitate și alimente.

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a transmis la 1 noiembrie că cel puțin 8,790 de persoane au fost ucise pe teritoriul palestinian, două treimi dintre acestea fiind femei și copii.

Vorbind alături de premierul Benjamin Netanyahu pe 24 octombrie, Macron a cerut extinderea coaliției internaționale anti-Stat Islamc pentru ca aceasta să lupte și împotriva Hamas. Președintele francez a adăugat că trebuie să existe o „relansare decisivă” a procesului de pace în Orientul Mijlociu.

În cadrul unei conferințe de presă comune la Cairo, pe 25 octombrie, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat că el și Macron au discutat despre importanța de a face eforturi pentru a „evita o invazie terestră” în Gaza, din cauza numeroaselor victime civile pe care le-ar putea provoca.

Macron s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele palestinian Mahmud Abbas în Cisiordania ocupată și a mers la Amman la regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne