Un videoclip induce în eroare cu privire la accesul pacienților la datele privind siguranța vaccinurilor Covid-19
- Acest articol este mai vechi de un an.
- Publicat pe 26 Ianuarie 2022, la 14:45
- 5 minute de citit
- De: Louis BAUDOIN-LAARMAN, AFP SUA
- Traducerea și adaptarea Paula CABESCU
Copyright © AFP 2017-2025. Orice utilizare comercială a acestui conținut necesită un abonament. Faceți clic aici pentru a afla mai multe informații.
„Urmăriți și faceți wyrał”, spune această postare de pe Facebook publicată pe 19 decembrie 2021, care a fost distribuită de peste 2,400 de ori de atunci. Postarea include un videoclip în limba engleză filmat într-un magazin CVS, unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din Statele Unite ale Americii, cu subtitrare în limba română. În clip, o persoană cere informații despre vaccinurile Covid-19, inclusiv „prospectul de la producător care arată studiile de siguranță”.
„Este în cutie”, îi spune persoana care filmează farmacistului, care îi aduce apoi o bucată de hârtie împăturită pe care scrie „în mod intenționat goală”.
Același videoclip a fost distribuit în mai multe alte limbi, cum ar fi în engleză, sârbă şi olandeză, unde este descris ca fiind dovada faptului că vaccinurile împotriva Covid-19 sunt periculoase.
Videoclipul a fost distribuit și pe YouTube și Bitchute, un serviciu de streaming video folosit adesea de persoane ale căror videoclipuri au fost interzise de alte platforme. În videoclipul cu subtitrare în română nu se vede clar inscripția de „intenționat goală” de pe foaie, dar se acest detaliu se poate vedea clar deasupra unui cod QR într-un videoclip similar înregistrat cu privire la vaccinul Moderna într-o altă farmacie. Alte persoane au înregistrat interacțiuni similare pentru vaccinul Johnson și Johnson în diferite farmacii, unde au indicat, de asemenea, către prospectul „gol în mod intenționat”.
Însă videoclipurile cu privire la lipsa instrucțiunilor de utilizare ale vaccinului sunt înșelătoare, deoarece hârtiile albe au fost plasate pentru a se asigura că oamenii au acces la cele mai recente informații despre vaccinuri și nu pentru a le ascunde.
Prospectele goale oferă acces la cele mai recente informații de siguranță
„Informațiile de pe acele prospecte sunt comunicate într-o fișă informativă a pacientului, care este postat[ pe site-ul nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt Alison Hunt de la Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA). Acest lucru se datorează faptului că vaccinurile Moderna și Jannsen sunt încă sub autorizația de utilizare în caz de urgență a FDA , în timp ce „pentru un vaccin aprobat, informațiile sunt comunicate într-un prospect”, a spus Hunt.
Hunt a adăugat că flacoanele cu vaccinuri au coduri QR pe care furnizorii de vaccinuri le pot folosi pentru a descărca cele mai recente informații disponibile.
Fișele informative sunt într-adevăr disponibile pe site-ul FDA pentru Moderna, Janssen și Pfizer-BioNTech, cele trei vaccinuri utilizate în SUA, care au aprobarea completă a FDA pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Fișele informative pentru beneficiarii vaccinurilor includ informații precum ingredientele vaccinului, informații despre starea de sănătate pe care ar trebui să o comunicați medicului dumneavoastră înainte de a primi vaccinul, beneficiile și riscurile vaccinului, informații cu privire la efectele secundare și diverse alte răspunsuri la întrebările despre siguranța acestuia.
Purtătorul de cuvânt al CVS, Matthew Blanchette, a spus că pacienții pot solicita fișele informative și de la farmaciști. „Pacienților li se oferă o fișă informativă aprobată de FDA pentru vaccinul corespunzător în format electronic și/sau tipărită la cerere”.
În Uniunea Europeană, la momentul redactării acestui articol, vaccinurile Covid-19 sunt disponibile sub „autorizație de introducere pe piață condiționată”. În ciuda unei astfel de aprobări anterioare, EMA garantează că „că medicamentul îndeplinește standardele riguroase ale UE pentru siguranță, eficacitate și calitate și că date complete sunt încă generate după aprobare”.
Prospectul vaccinurilor poate fi găsit în informațiile despre produs, disponibile pe site-ul EMA atât pentru Moderna, cât și pentru Janssen, precum și pentru celelalte vaccinuri Covid-19: Pfizer-BioNTech (Comirnaty), Nuvaxovid și AstraZeneca (Vaxzevria). Toate încep cu nota: „Acest medicament este supus unei monitorizări suplimentare. Ca urmare, pot fi identificate rapid noi informații de siguranță”. EMA oferă, de asemenea, „actualizări cu privire la siguranță” regulate pentru vaccinurile produse de Moderna, Janssen, Pfizer-BioNTech și AstraZeneca.
Janssen spune că procesul asigură „cele mai actualizate fișe informative”
Moderna nu a răspuns cererillor pentru comentarii ale AFP până la data publicării materialului, dar Janssen a declarat pentru AFP că prospectele sale sunt lăsate goale pentru a se asigura că persoanele din echipele de vaccinare și pacienții au cele mai recente informații.
„Pe față și pe verso prospectul spune că a fost lăsat în mod intenționat necompletat, cu instrucțiuni disponibile electronic pe durata aprobării de urgență a FDA din SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Richard Ferreira.
„Acest proces asigură că vaccinatorii și consumatorii au la dispoziție cele mai actualizate fișe informative, www.vaxcheck.jnj reflectând orice revizuire făcută în conformitate cu FDA”, a adăugat el.
Femeia din videoclip pune la îndoială și afirmația farmacistului conform căreia vaccinurile sunt sigure și eficiente, cerându-i să spună ce cercetare are ca dovadă.
Aceste informații sunt, de asemenea, disponibile publicului. Studiile clinice revizuite pentru aprobarea de urgență de către FDA pentru Moderna sunt discutate aici și Janssen aici.
Pentru ca vaccinul să primească autorizație de introducere pe piață de la Agenția Europeană pentru Medicamente, compania care l-a dezvoltat trebuie să efectueze un studiu farmaceutic calitativ, care să conțină informații detaliate despre conținutul, componentele și metoda de producere a vaccinului, precum și despre studiile preclinice și clinice, conform EMA. Studiile preclinice includ cercetări privind siguranța și eficacitatea vaccinului în laborator și pe animale, în timp ce studiile clinice sunt efectuate pe oameni pentru a examina răspunsul imun, eficacitatea și siguranța vaccinului.
Vaccinurile continuă să fie monitorizate îndeaproape de autoritățile sanitare pentru orice problemă de siguranță, efectele secundare grave fiind rare.
Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA și EMA recomandă vaccinarea împotriva Covid-19 tuturor persoanelor peste cinci ani, subliniind că vaccinarea este sigură și eficientă.
Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?
Contactează-ne