Această fotografie arată un angajat al unei organizații care ajută urangutanii, nu un geolog prins

O imagine a unui urangutan care pare să ofere o mână de ajutor unui om prins adânc într-o mlaștină a fost distribuită de mii de ori pe rețelele de socializare în septembrie, în mai multe limbi, inclusiv în română. Postările de pe Facebook susțin că bărbatul este un geolog care a căzut în apă și animalul încerca să-l ajute. De fapt, bărbatul văzut în imagine este angajatul unui centru de reabilitare pentru urangutani, din Indonezia, unde s-a întâmplat evenimentul, și a intrat în apă pentru a face mentenanță. Conducerea fundației care gestionează situl a declarat pentru AFP că animalul îl cunoștea pe angajat și probabil îi cerea hrană.

„... o fotografie care va rămâne în istorie... făcută de lentila fotografului Anil Prabhakar în pădurea Indonezia. Imaginea arată un urangutan, în mod special pe cale de dispariție, în timp ce își întinde mâna pentru a ajuta un geolog căzut într-o mlaștina în timpul cercetării sale”, spune această postare de pe Facebook din 15 septembrie 2021, distribuită de peste 5,100 de ori de atunci. Au fost postate și alte versiuni ale acestei afirmații aici și aici care au fost, de asemenea, distribuite de mii de ori.

Image
Captură de ecran a unei postări înșelătoare de pe Facebook realizată pe 7 octombrie 2021.

Postarea distribuie imaginea unui urangutan care pare să ofere o mână de ajutor unui om aflat într-o mlaștină. Imaginea a fost distribuită cu afirmații similare în mai multe limbi, cum ar fi maghiară, franceză, germană și bulgară. AFP Ungaria a aflat povestea reală din spatele imaginii și a demontat afirmațiile aici.

Poza a fost într-adevăr realizată de Anil Prabhakar, un fotograf indian. El a încărcat imaginea pe Instagram pe 23 ianuarie 2020 și a strâns peste 90 de mii de aprecieri de atunci. Prabhakar a scris la descrierea fotografiei: „Lasă-mă să te ajut?: Odată ce umanitatea a murit în omenire, uneori animalele ne ghidează înapoi la elementele noastre de bază”, așa cum susțin și postările de pe Facebook.

Unele dintre postările în limba română menționează că această este „o fotografie uimitoare” publicată de postul de televiziune CNN. După ce poza publicată pe Instagram a câștigat atenție, Prabhakar a explicat circumstanțele realizării imaginii pentru CNN în februarie 2020. El a spus că a făcut fotografia în timpul unei călătorii cu prietenii într-o pădure cu valoare ridicată de conservare condusă de BOSF.

În interviul său, fotograful a descris, de asemenea, că a văzut urangutanul apropiindu-se de un bărbat despre care a spus că părea că se luptă să se miște în noroi și că s-a întins spre el. „Părea că urangutanul îi spunea bărbatului: „Vă pot ajuta?”, a spus Anil Prabhakar pentru CNN.

Dar povestea din spatele imaginii diferă de cele spuse în postările de pe rețelele de socializare. S-a întâmplat într-o insulă mică făcută de om, bărbatul din imagine este angajat al Borneo Orangutan Survival Foundation (BOSF) și făcea lucrări de mentenanță la sit, nu a fost prins. Urangutanul, care îl cunoștea pe bărbat, cerea cel mai probabil mâncare, așa cum a explicat pentru AFP conducerea centrului de reabilitare al urangutanilor.

Un angajat făcea mentenanță

Jamartin Sihite, CEO al BOSF care conduce situl unde s-a întâmplat evenimentul, a declarat pentru AFP prin telefon, pe 29 septembrie 2021, că urangutanul din poza numit Anih locuiește într-o insulă mică creată de om pentru a o împiedica să trăiască într-o cușcă. De asemenea, ea nu poate fi eliberată în sălbăticie.

„Fotografia a fost făcută la centrul de reabilitare a urangutanilor BOSF din Samboja Lestari, Kalimantan de Est”, a declarat Jamartin Sihite pentru AFP. Kalimantanul de Est este o provincie din Indonezia. El a adăugat, de asemenea, că urangutanul îl cunoaște pe bărbat, care se numește Syahrul. BOSF îi oferă hrană lui Anih, motiv pentru care probabil credea când l-a văzut că Syahrul i-a adus mâncare, potrivit CEO-ului.

„Anih nu poate fi eliberat în sălbăticie. Abilitățile ei nu s-au dezvoltat pentru a fi eliberată în sălbăticie. A crezut că Syahrul vrea să aducă mâncare, așa că i-a cerut-o. În acel moment, făcea o întreținere, curățând ierburile crescute în apă. Nu este un geolog prins”, a spus Jamartin Sihite pentru AFP.

De asemenea, fundația a publicat un videoclip pe pagina de Instagram explicând adevărata poveste din spatele imaginii după ce a devenit virală.

BOSF, împreună cu guvernul local și comunitatea globală, luptă împotriva dispariției și conservă urangutanii și habitatele acestora în siturile din Borneo, spune organizația pe site-ul său.

Potrivit bazei de date IUCN a speciilor pe cale de dispariție, schimbările climatice și presiunea umană au dus la reduceri semnificative ale gamei și numărului urangutanilor borneani. În ultimii 40 de ani, aproape jumătate din populația inițială din Borneo a fost ucisă, acest lucru însemnând o pierdere între 44,170 și 66,570 de indivizi, iar animalele sunt acum în pericol critic de dispariție.

Există un conținut pe care ai vrea ca AFP să îl verifice?

Contactează-ne