Un pacient care a fost vaccinat cu vaccinul Pfizer/BioNTech pozează cu un certificat digital UE în Montpellier, sudul Franței, pe 29 iulie 2021. ( AFP / Pascal GUYOT)

Suedia, Danemarca și Norvegia au folosit certificate de vaccinare

Copyright AFP 2017-2021. Toate drepturile rezervate.

O postare care susține că Suedia, Danemarca și Norvegia refuză să implementeze certificatele de vaccinare și că Norvegia interzice angajatorilor să solicite angajaților să prezinte dovada vaccinării a fost distribuită de mii de ori pe social media. Afirmațiile sunt totuși înșelătoare. În timp ce cele trei țări au ridicat recent majoritatea restricților impuse pe timpul pandemiei datorită ratelor ridicate de vaccinare, toate au utilizat certificate de vaccinare, care sunt încă necesare în unele cazuri, cum ar fi în timpul călătoriilor. În plus, în timp ce vaccinarea este voluntară, angajatorii din Norvegia pot totuși cere angajaților lor dovada vaccinării dacă acest lucru este justificat.

Postarea, distribuită de peste 2,100 de ori pe Facebook de când a fost publicată pe 30 septembrie 2021, arată o imagine cu text care afirmă: „Suedia, Danemarca și Norvegia refuză să implementeze certificate de vaccinare, iar Norvegia interzice angajatorilor să pretindă angajaților dovada de vaccinare. Ce părere au despre asta bravii membri ai dictaturii medicalo-politice din România? Dar poporul român?”.

Captură de ecran a postării înșelătoare de pe Facebook realizată pe 21 octombrie 2021.

Cu toate acestea, afirmațiile sunt înșelătoare. Certificatele de vaccinare au fost utilizate în toate cele trei țări la începutul acestui an. În timp ce oficialii din Suedia, Danemarca și Norvegia au decis recent să ridice aproape toate restricțiile pe care le-au impus în timpul pandemiei, datorită faptului că țările au rate de vaccinare ridicate și înregistrează puține cazuri și decese noi cauzate de Covid-19 pe zi, certificatele de vaccinare sunt încă necesare în unele cazuri.

Suedia folosește certificate de vaccinare pentru călătorii

În timp ce unele țări au solicitat cetățenilor certificate de vaccinare sau teste PCR negative pentru a intra în muzee, cafenele și alte locuri, guvernul suedez nu a stabilit astfel de restricții naționale pe baza unui pașaport pentru coronavirus, așa cum spun autoritățile locale aici.

Cu toate acestea, un certificat care arată că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid-19 a devenit disponibil în Suedia începând cu 1 iulie 2021 pentru a facilita călătoriile în interiorul UE. Ulterior, certificatul a fost actualizat pentru a arăta și dacă o persoană a fost testată cu un rezultat negativ sau s-a recuperat în urma unei infectări cu SARS-CoV-2, nu doar dacă a fost vaccinată împotriva Covid-19.

După cum explică guvernul aici, până cel puțin la 31 octombrie, un certificat de vaccinare sau dovada unui test negativ sau a unei recuperări după infecția cu Covid-19 sunt necesare pentru ca persoanele din afara regiunii nordice să intre în Suedia.

Și cetățenii care au călătorit în afara regiunii nordice sunt încurajați de Agenția de Sănătate Publică a Suediei să facă un test PCR la întoarcerea în țară, cu excepția cazului în care au un certificat de vaccinare sau au fost diagnosticați cu Covid-19 în ultimele șase luni.

Până pe 22 octombrie 2021, peste 85,2% dintre cetățenii suedezi au fost vaccinați cu cel puțin o doză împotriva Covid-19. De la începutul pandemiei, Suedia a raportat către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) că a înregistrat 1,164,402 de cazuri confirmate de Covid-19 și 14,985 de decese.

Danemarca a fost printre primele țări în Europa care au folosit certificatul COVID

Danemarca a fost printre primele țări din Europa care au introdus un certificat de vaccinare anti-COVID. Țara a lansat un sistem pentru „pașaportul Covid-19” pe 6 aprilie 2021 pentru a permite afacerilor neesențiale să se redeschidă pentru clienți. Pașaportul COVID a fost disponibil pentru persoanele care au fost fie complet vaccinate, au fost testate pozitiv pentru Covid-19 cu două până la 12 săptămâni anterior sau au avut un test negativ în ultimele 72 de ore.

Certificatul a permis oamenilor să intre în anumite locații, inclusiv coafor, saloane de înfrumusețare și școli de șoferi, și a fost introdus cu scopul de a redeschide treptat economia până la sfârșitul lunii mai. Utilizarea lui s-a extins pentru a include accesul la terase, care s-au redeschis pe 21 aprilie și restaurante, muzee, teatre și cinematografe deschise din 6 mai.

Danemarca a fost, de asemenea, și una dintre primele țări ale UE care au început ridicarea restricțiilor pentru limitarea răspândirii COVID pe 1 septembrie, iar pașapoartele de vaccinare au fost desființate în toate locurile începând cu 10 septembrie. Această modificare a fost posibilă datorită ratei ridicate de vaccinare a țării, așa cum a spus ministrul Sănătății în acest comunicat.

În prezent, utilizarea pașapoartelor COVID nu mai este impusă de lege în Danemarca, dar oamenii încă trebuie să folosească certificatul atunci când călătoresc.

„În Danemarca, folosim un pașaport corona pentru a demonstra statusul nostru Covid-19 în vaccinare, test negativ recent și recuperare după o infecție anterioară. Trebuie să prezentați un pașaport corona atunci când călătoriți. Certificatele COVID digitale ale UE și alte documente relevante pot fi utilizate ca pașapoarte corona în Danemarca. Este posibil să vi se solicite să purtați o mască sau să prezentați un pașaport corona la întreprinderi și instituții culturale private, deoarece acestea sunt, în general, autorizate să își facă propriile reguli”, spun aici autoritățile locale.

În Danemarca, până pe 22 octombrie 2021, peste 89,2% dintre cetățeni au fost vaccinați împotriva Covid-19 cu cel puțin o doză. De la începutul pandemiei, Danemarca a raportat către OMS că a înregistrat 371,286 cazuri confirmate de Covid-19 și 2,694 decese.

Norvegia a folosit certificatele COVID pentru evenimente mari

Un certificat Covid-19 pentru uz domestic a fost introdus în Norvegia în iunie 2021. Certificatul oferea două opțiuni de afișare: una simplă pentru utilizare în Norvegia și una mai detaliată pentru trecerea frontierei în Uniunea Europeană (UE) și Spațiul Economic European (SEE).

Premierul norvegian Erna Solberg a explicat mai devreme în mai, când a făcut anunțul, că Norvegia va începe să folosească „certificate coronavirus” sau pașapoarte de vaccinare pentru a ridica unele dintre restricțiile țării.

Certificatele au fost utilizate pentru a permite accesul persoanelor care au fost vaccinate, au avut un test recent pentru coronavirus negativ sau au avut Covid-19 în ultimele șase luni la evenimente mari, precum meciuri de fotbal, concerte și festivaluri. Această cerință de a avea un certificat corona sau un test pentru participarea la evenimente mai mari s-a aplicat și copiilor sub 18 ani, până la ridicarea tuturor restricțiilor.

Datorită scăderii numărului de cazuri noi și a spitalizărilor, precum și a ratei mare de vaccinare, Norvegia a ridicat măsurile, inclusiv recomandarea pentru distanțarea socială, limitele de capacitate pentru evenimentele publice și private și restricțiile privind programul de deschidere pentru baruri și restaurante pe 25 septembrie 2021.

Dar, atunci când călătoresc, cetățenii norvegieni încă trebuie să prezinte un certificat COVID valid pentru a verifica dacă sunt complet vaccinați sau au avut Covid-19 în ultimele șase luni. Acest lucru se aplică în continuare atât rezidenților norvegieni, cât și străinilor care călătoresc în Norvegia.

Solicitarea dovezii dacă un angajat a fost vaccinat în Norvegia

Postarea susține, de asemenea, că Norvegia le „interzice angajatorilor să pretindă angajaților dovada de vaccinare”.

Însă Autoritatea Norvegiană de Inspecţie a Muncii (Arbeidstilsynet) explică aici că angajatorii își pot întreba angajații dacă au fost vaccinați sau pot cere un test pentru coronavirus dacă au un motiv suficient de întemeiat pentru a face acest lucru, dat fiind faptul că vaccinarea este voluntară și nu este ceva ce angajatorii pot impune angajaților.

Angajatorii pot solicita, de asemenea, testarea atunci când măsura de control este necesară pentru a proteja viața sau sănătatea angajaților înșiși, a altor angajați sau a terților, cum ar fi pacienții sau utilizatorii, pentru poziții care implică un risc special sau când o lege sau un regulament o face posibilă.

„Pentru un angajator, poate fi util să știți ce angajați au fost vaccinați, să evitați infecția în rândul angajaților și să protejați grupurile vulnerabile”, spune Monica Seem, șef de departament la Autoritatea Norvegiană de Inspecţie a Muncii, în acest articol publicat de NRK, postul norvegian de radio și televiziune care aparține statului. „Deoarece obținerea statutului de vaccinare este o informație privată de sănătate ... trebuie să fie relevantă pentru postul în cauză ... și trebuie considerată necesară pentru a proteja viața și sănătatea”, a adăugat ea.

„De exemplu, într-o secție de infectări în care sunt tratați pacienții infectați cu corona și în care nu puteți ține o distanță de un metru și unde riscul de infecție este mare: va exista, evident, un motiv valid pentru angajator să cunoască starea de vaccinare a angajaților”, a spus Seem. Ea a explicat că, în practică, va fi în sectorul sănătății și al îngrijirii, unde cineva are o bază reală pentru a cere să știe dacă o persoană a fost vaccinată.

În Norvegia, pe 22 octombrie 2021, peste 91,7% dintre cetățenii peste 18 ani au fost vaccinați împotriva Covid-19 cu cel puțin o doză. De la începutul pandemiei, Norvegia a raportat către OMS că au existat 197,499 de cazuri confirmate de Covid-19 și 893 de decese înregistrate în țară.

COVID-19