Videoclipuri cu elicoptere de stingere a incendiilor, distribuite cu afirmații false care pun sub semnul întrebării încălzirea globală

Publicat 12/08/2022 la 16:14

În timp ce incendiile de vegetație au făcut ravagii în unele părți ale Europei în timpul verii 2022, pe rețelele de socializare au fost postate înregistrări video în care se văd elicoptere în operațiuni de prevenire a incendiilor, cu afirmații false, potrivit cărora focurile ar fi fost declanșate în mod deliberat. Afirmațiile au fost publicate în mai multe limbi și distribuite de mii de ori, într-o încercare de a pune la îndoială existența schimbărilor climatice. AFP a confirmat că videoclipurile arată pompieri din SUA și Canada care efectuează arderi controlate pentru a îndepărta vegetația care ar putea alimenta incendiile de vegetație. Experții spun că schimbările climatice sunt reale, provocând temperaturi ridicate și condiții de secetă care duc la creșterea numărului de incendii.